Prioritar este cadrul legislativ

Presa naţională publică comunicate şi rapoarte ale unor organisme internaţionale, în care este evaluat gradul de independenţă din ultimii ani ai sistemului judecătoresc la noi. Recent un grup de experţi ai Misiunii Internaţionale a Juriştilor au declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că, în opinia lor, sistemul judecătoresc este influenţat politic, iar legislaţia moldoveneasca conţine deficienţe care pun în pericol reforma judiciară, îi fac pe judecători dependenţi de puterea executivă. Opinii judecătoare la capitolul independenţa justiţiei au formulat, anterior şi alte misiuni ale organismelor internaţionale.

Eu cred că unele lacune din activitatea sistemului de simţ mai profund, avocaţii, pentru că tocmai avocatul este persoana care are de a face permanent cu cetăţenii care vin să-şi apere drepturile în organele judecătoreşti. Noi juriştii, discutăm mereu la tema – este sau nu este justiţie independentă. Vreau să-mi asum îndrăzneala să privesc această problemă din alt punct de vedere. Există unele cazuri în care se face vădită o independenţă exagerabilă a judecătorilor, ea fiind stabilă chiar de legislaţie. Astfel, conform legislaţiei procedurale, intrate în vigoare în iunie 2003, a fost pentru prima dată prevăzută o stipulare nouă: admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului în Curtea Supremă de Justiţie. La prima vedere, e o normă bună. Dar prin modul de executare a acestei norme apare anume acea exagerare a independenţei judecătoreşti, deoarece fiecare recurs ori cerere a unei părţi în proces la această etapă se examinează fără participarea autorului acestui recurs, precum şi a avocatului şi procurorului (când autorul recursului este procurorul). Forma de decizie privind admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului este în opinia mea, banală: însă-şi legea nu prevede expunerea argumentaţiei deciziei respective. Dacă se decide că recursul este inadmisibil, el nu mai poate fi pus pe rol. Prin dreptul de a decide în această situaţie fără participarea autorului recursului, judiciarul şi-a asumat prin lege prea multă independenţă.

Se spune că justiţia este un produs al activităţii judecătoreşti. Este o afirmaţie temeinică, justă. În această ordine de idei, îmi amintesc de o declaraţie îndrăzneaţă a ex-ministrului de justiţie Ion Morei, cum că la noi nu se execută peste 30 mii de hotărâri judecătoreşti. Situaţia nu este mai bună nici astăzi, cu toate că a fost creat un departament special pentru executarea hotărârilor judecătoreşti. Deci despre ce eficienţă a actului justiţiei, fie ea independentă sau dependentă, putem vorbi dacă nu se realizează un lucru elementar – nu se execută hotărârile instanţelor judecătoreşti? La ce bun mai vine cetăţeanul la judecată dacă această judecată face justiţie moartă? Mai mult se adoptă hotărâri în care se condiţionează că cetăţeanului (fost supus represiunilor) i se va restitui un imobil, aflat anterior în proprietatea sa, doar în cazul în care organul administraţiei publice locale va găsi o altă casă sau locuinţă. Vasăzică justiţia este pusă în dependenţă de puterea executivă. Această justiţie deja nu mai poate fi independentă.

Care sunt cauzele imposibilităţii de a executa hotărârile judecătoreşti? Aceste cauze trebuie căutate în imperfecţiunea cadrului legislativ. Probabil mulţi jurişti cunosc faptul că în Parlament se află de câţiva ani un proiect al Codului executării hotărârilor judecătoreşti. Poate că denumirea actului nu e corectă, ea de câteva ori sa tot schimbat, dar esenţa rămâne aceiaşi. Adoptarea acestui Cod sa tot tergiversat, deoarece se aştepta adoptarea noului Cod de procedură civilă. Acest Cod este deja în vigoare, dar în ele nu se stipulează toate aspectele care ar asigura executarea hotărârilor judecătoreşti. Cred că aşteptarea executării hotărârilor judecătoreşti va contribui la consolidarea justiţiei în stat.

Executarea necondiţionată şi întocmai a hotărârilor judecătoreşti, în deosebi forţată atunci când cere situaţia, presupune şi un organ special cum este poliţia judiciară. Procesul îndelungat de constituire a poliţiei judiciare a făcut deja ca aceasta să devină proverbială. Deşi, totuşi, a fost legiferată, funcţiile ei se reduc la menţinerea ordinii în judecătorii şi la alte activităţi de rutină. Contribuţia, susţinerea de către poliţia judiciară a urmării şi ridicării bunurilor sechestrate în ordine de sechestrare a hotărârilor judecătoreşti este minimală. Altfel ar sta lucrurile, dacă ea ar fi subordonată direct instanţelor judecătoreşti sau altui organ al acestui sistem, dar nu Ministerului Afacerilor Interne, ceea ce o face mai puţin eficientă în realizarea atribuţiilor ce-i revin.

Personal, nu cunosc nici un caz concret de influenţă din partea unui sau altui demnitar, fie de stat, fie de partid politic, asupra activităţii decizionale a instanţei judecătoreşti. Însă modul în care judecătorul este numit de Preşedintele Republicii, fara a se ţine cont de recomandaţiile Consiliului Suprem al Magistraturii, îl face pe judecător docil şi obedient puterii executive. În situaţia în care, potrivit Constituţiei, Preşedintele Republicii este ales de către Parlament şi nu este în direct reprezentantul plenipotenţiar al poporului, considerăm că judecătorii ar trebuie să fie aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber al electoratului. În aceste condiţii, judiciarul va fi cu adevărat independent de oricare altă putere şi de influenţa oricărui alt demnitar.

Reforma judiciară şi de drept, demarată în ţara noastră de mai bine de 10 ani, pare să nu mai aibă sfârşit. Încă nu sa găsit sistemul judecătoresc optim, statul bine definit al judecătorului în calitatea sa de magistrat, locul cuvenit şi atribuţiile Procuraturii în autoritatea judecătorească. Legislaţia naţională, în special ce ţine de organizarea judecătorească, dar nu în ultimul rând şi de codurile penal, de procedură penală, precum şi de alt gen, nu corespunde întru totul Convenţiilor Internaţionale cu privire la Drepturile Omului şi Libertăţile Fundamentale de către Republica Moldova este parte. Pentru aceasta mai este nevoie de multe forţe intelectuale, pe care legislatorul ar trebui să le găsească nu numai în sistemul său statal, dar şi în rândurile specialiştilor în materie independenţi din organizaţiile nonguvernamentale. De un material valoros în această privinţă, bazat pe studii profunde şi multilaterale, având elaborate şi unele proiecte de legi în domeniu, dispune Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului în Moldova.

Dumitru Baluţă

Avocat

Ziarul Dreptul martie 2004