Comunicat
de presă
(privind declaraţiile Preşedintelui RM din 21.
01. 2008)
Premiu pentru ,,CONSOLIDARE’’ sau „DEZBINARE”?
Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova îşi
exprimă îngrijorarea creată prin declaraţiile Preşedintelui
Voronin în cadrul alocaţiunii sale susţinute la Moscova pe data de 21
ianuarie 2008, cu ocazia decorării sale de către Patriarhul Rusiei
Alexei al II-lea cu Premiul Internaţional al Fondului Internaţional
pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe, premiu oferit pentru activitate
remarcabilă de întărire a
unităţii popoarelor ortodoxe. În alocoţiunea sa, preşedintele
Voronin a declarat: „Crearea aşa numitei Mitropolii a Basarabiei şi a
structurilor ei este o parte din acea politică agresivă pe care o
duce România împotriva suveranităţii Republicii Moldova. Problema
este mai complicată decât atât, ei (Românii) trimit preoţi, îşi
trimit oamenii lor pentru a desfăşura aici activităţi de
subminare a statalităţii. Noi din toate puterile, cu toate mijloacele
ne vom împotrivi acestei agresiuni.’’
În pofida dispoziţilor cuprinse în art. 77 al Constiţuţiei
Republicii Moldova conform cărora ,,Preşedintele Republicii Moldova
reprezintă statul şi este garantul suveranităţii,
independenţei naţionale, al unităţii şi
integrităţii teritoriale a ţării, şeful statului în
calitate de garant al Constituţiei
prin declaraţiile sale a încălcat reglementările cuprinse în
legea supremă a statului prevăzute de art.31 intitulat ,,Libertatea
conştiinţei’’ în conformitate cu care
statul garantează libertatea conştiinţei, fiecare dintre
cetăţenii Republicii Moldova fiind în drept să-şi
aleagă desinestătător şi independent religia, drept care se
doreşte a fi exercitat în mod nestingherit inclusiv de către
enoriaşii şi slujitorii Mitropoliei Basarabiei şi art.14 al
Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului care interzice orice
formă de discriminare din partea statului implicit discriminarea
religioasă. În loc să manifeste spirit de toleranţă şi
respect reciproc Preşedintele Republicii Moldova prin acţiunile sale
intenţionate duce la
învrăjbirea şi dezbinarea naţională şi religioasă
a populaţiei, înjoseşte onoarea şi demnitatea
naţională, limitează drepturile enoriaşilor Mitropoliei
Basarabiei şi a slujitorilor săi şi stabileşte avantaje
pentru cei care aparţin Mitropoliei Moldovei. Deasemenea prin
declaraţiile sale Preşedintele Vladimir Voronin în virtutea
calităţii sale de exponent al puterii de stat se face vinovat de
imixtiune în activitatea cultelor, deoarece soluţionarea conflictului
artificial creat de Patriarhia rusă în privinţa Mitropoliei
Basarabiei ţine de competenţa exclusivă a Patriarhiei ruse
şi a Patriarhiei Române.
Mai mult decât atât în acţiunile
şefului statului sunt cuprinse semnele componenţei de
infracţiune prevăzută de art. 346 Cod Penal al Republicii
Moldova: ,,Acţiunile
intenţionate îndreptate spre aţîţarea vrajbei’’.
În acest context Preşedintele pare a uita că potrivit
legislaţiei în vigoare fiecare cult religios este liber, autonom, se
organizează potrivit statutului propriu, este separat de stat şi se bucură de sprijinul acestuia.
Astfel într-u acordarea ,,sprijinului’’ Mitropoliei Basarabiei
Preşedintele Voronin practic a declarat război acesteia şi
enoriaşilor săi susţinând că ,,Noi din toate puterile, cu toate mijloacele ne vom împotrivi acestei
agresiuni.’’
Să fie oare acestă politică a statului una de susţinere
a cultelor? Oare nu este suficientă teroarea de stat prin care a trecut
şi încă mai continuă să treacă Miropolia Basarabiei, care deşi a fost
reactivată pe data de 14 septembrie 1992 a fost oficializată de
Ministerul Justiţiei după un îndelungat calvar judiciar care s-a
finalizat cu pronunţarea de către Curtea Europeană pentru
Drepturile Omului pe data de 13 decembrie 2001 a unei hotărâri prin care i
s-a dat câştig de cauză şi prin care guvernul RM a fost obligat
să o înregistreze în mod oficial, fapt care s-a realizat la data de 30 iulie 2002.
Este important să menţionăm că distincţii pentru
promovarea şi întărirea ortodoxismului oferite de Biserica
ortodoxă rusă a primit şi liderul separatist Igor Smirnov. Astfel, pe
parcursul ultimilor ani, Igor Nikolaevici Smirnov, în urma demersului
Mitropolitului de la Chişinău, a fost decorat cu cele mai înalte
distincţii ale Bisericii Ortodoxe Ruse: Sfântul Gheorghe, Sfântul Apostol
Andrei cel Întâichemat, Oul pascal de aur, oferit de Patriarhul Rusiei,
diplome, ordine[1]. Prin asemenea
gesturi publice Mitropolitul Moldovei îi prezintă pe capii regimului de
ocupaţie din Transnistria drept creştini exemplari, modele de urmat.
În acest context atitudinea Mitropolitului Moldovei este cel puţin
surprinzătoare, întrucât demersul său către patriarhia rusă
prin care a solicitat decorarea unui criminal ce a omorât oameni
nevinova-ţi şi care slujeşte în prezent un stat agresor este inexplicabil şi atunci ne
întrebăm care este fundamentarea declaraţiilor Preşedintelui
Voronin, ce decoraţii a oferit Mitropolia Basarabiei şi Biserica
Ortodoxă Română, ce criminali au beneficiat de distincţiile
sale. Nu ne aducem aminte însă ca Preşedintele Moldovei să fi
luat atitudine faţă de acest demers al Mitropolitului Vladimir
şi faţă de satisfacerea lui de către Biserica ortodoxă
rusă, demers care de fapt nu contribuie la consolidarea
societăţii ci dimpotrivă la aprofundarea prăpastiei existente azi. Mitropolia Moldovei la fel ca
şi şeful statului a uitat că potrivit legislaţiei
naţionale în vigoare în relaţiile dintre cultele religioase sînt
interzise orice manifestări de învrăjbire.
În concluzie dorim să atenţionăm Preşedintele
Republicii Moldova, Parlamentul şi Guvernul RM, Procuratura Generală a
RM asupra pericolului reprezentat de declaraţiile iresponsabile şi
nefondate ale şefului statului, pericol care vizează în principal
unitatea naţională, stabilitatea internă a RM şi bunele
relaţii cu alte state ortodoxe în special cu România,
toate acestea fiind inerente pentru dezvoltarea şi fortificarea
statului Republica Moldova.
Teo Cârnaţ
Director Executiv al CHDOM