Adunarea Generală a Comitetului Helsinki pentru Drepturile
Omului din Republica Moldova
Raport
de activitate
a Comitetului Helsinki pentru
Drepturile Omului din Republica Moldova
pe perioada anilor 2004 -2005
Chişinău
30 iunie 2006
Perioada de raportare la care ne
referim a fost una din cele mai zbuciumate pentru societatea noastră
şi poate fi comparată doar cu acea de la sfârşitul anilor `80,
începutul anilor `90 a secolului trecut,
când fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească
îşi dobândea independenţa şi suveranitatea. Anume începând cu a
doua jumătate a anului 2003 autorităţile Republicii Moldova, se
pare, au analizat în serios rolul
şi locul organizaţiilor neguvernamentale, au conştientizat
rapoartele şi recomandările acestora şi au pornit implementarea
politicilor europene. Cele două cotituri istorice sunt:
1.
Noua strategie în soluţionarea
conflictului transnistrean care, în viziunea mostră, începe din ziua când Preşedintele
Republicii Moldova,Vladimir Vorinin a dat dovadă de curaj şi a refuzat
să semneze actul cunoscut sub numele „Memorandului Kozak”, urmările
căruia, pentru democraţie şi drepturile omului în Moldova, ar fi
fost îngrozitoare.
2.
Schimbarea vectorului de orientare a politicii
externe a Republicii Moldova, manifestat prin semnarea acordului individual de
colaborare Uniunea Europeană -Republica Moldova.
Vreau să menţionez că
rolul Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, în aceste
schimbări a fost unul important şi noi avem tot dreptul să ne
mândrim cu acest succes. Mai multe amănunte referitoare la schimbările
produse şi rolul Comitetului în aceste schimbări vor fi aduse atât în
continuarea acestui raport, cât şi, sper, în luările de cuvânt în cadrul
dezbaterilor. Personal sunt convins că orice altă variantă
de evoluţie a evenimentelor în Republica Moldova, ar fi fost cu
efecte mai grave pentru democraţie şi drepturile omului.
Este o axiomă că anume în
perioada de tranziţie schimbările se produc cel mai frecvent, mai
radical, iar efectul acestor schimbări asupra populaţiei devine
determinant. Ţin să atrag atenţia că anume în asemenea
perioade de tranziţie rolul societăţii civile, a
organizaţiilor neguvernamentale este greu de supraapreciat. Iată de
ce Comitetul şi-a îndreptat activităţile sale asupra celor mai
importante domenii ce ţin de misiunea lui, de fiecare dată axându-se
asupra acelor probleme care, prin importanţa sa, devin cheia succesului
transformărilor democratice, şi anume: monitorizarea, promovarea
ţi protecţia drepturilor omului în conformitate cu standardele
internaţionale.
În continuare voi da o scurtă
analiză a activităţilor desfăşurate în ultimii
ani de Comitet sau în parteneriat cu
alte organizaţii şi structuri. Voi încerca să fac o analiză
a rezultatelor obţinute, a greşelilor şi
învăţărilor şi a propunerilor pe viitor. Monitorizarea, promovarea şi protecţia
drepturilor omului-iată pe scurt acea ce facem pe parcursul anilor de când
a început activitatea organizaţia noastră.
Monitorizarea
Monitorizarea presupune urmărirea
nepărtinitoare a modului în care statul îşi onorează
obligaţiile interne (stipulate în Constituţie şi în
legislaţia naţională) şi cele internaţionale
(prevăzute de acordurile şi tratatele internaţionale) şi
reprezintă una din cele mai
fundamentale activităţi specifice Comitetelor Helsinki în general,
dat fiind faptul că această mişcare a şi apărut cu
acest scop în anul 1976, la 9 luni de la semnarea Actului Final de la Helsinki,
01 august 1975);
În deplin sens al cuvântului
monitorizarea presupune urmărirea cu atenţie a acţinuilor
statului, a altor actori implicaţi,
elaborarea şi publicarea rapoartelor. Pentru a obţine
rezultate cât mai obiective şi pentru a evita învinuirile de angajare
politică noi am combinat monitorizarea pasivă (din oficiu) cu cea
activă, care presupune ieşirea la faţa locului, organizarea
vizitelor de documentare, organizarea de mese rotunde sau discuţii cu
actorii implicaţi.
O monitorizare de succes este
imposibilă fără legătura directă cu populaţia,
fără analiza minuţioasă a factorilor ce
influienţează situaţia, fără aprecierea rolului
şi intereselor fiecăruia, iată de ce Comitetul încă de la
începutul activităţii sale, din 1990, la Tiraspol, în
dependenţă de situaţia material-financiară, a organizat
lucrul aşa, încât legătura dintre
presupusele victime şi Comitet să fie că mai directă
şi accesibilă.
Deja după 2-3 ani de activitate
a Comitetului s-a observat că cei bogaţi devin şi mai
bogaţi iar cei săraci-şi mai săraci, de aceea activitatea
comitetului era orientată nu doar spre o simplă constatare a
faptelor, ci şi spre acordarea suportului juridic păturilor
social-vulnerabile, care în virtutea situaţiei create au devenit victime
ale abuzului (printre aceştia-profesori, medici şi alţii.).
Pentru a eficientiza lucrul în acest
domeniu în 1997 în cadrul Comitetului a fost înfiinţată Clinica
Juridică, care include un număr de 5-7 jurişti şi
câţiva voluntari, preocupaţi de examinarea plângerilor individuale
şi acordarea serviciilor juridice gratuite pentru păturile
social-vulnerabile. Aceasta a condus la o creştere şi mai mare a
numărului de plângeri, înregistrate la Comitet. Dacă în 1993,
adică în primul an de activitate a Comitetului la Chişinău, au
fost înregistrate doar 64 de plângeri, apoi în 1998 au fost înregistrate circa
900 plângeri, iar în anul 2003 (anul record in istoria Comitetului) au fost
înregistrate peste 2500 plângeri. Pe parcursul ultimilor ani numărul
plângerilor adresate Comitetului se menţine între 2000 şi 2500 pe an.
Vreau să atrag atenţia că numărul persoanelor cuprinse cu
aceste plângeri poate fi de câteva ori mai mare decât numărul plângerilor,
deoarece în unele cazuri numărul persoanelor înregistrate cu aceiaşi
plângere poate constitui câteva sute[1]
Trebuie de menţionat că
acordarea asistenţei juridice presupuselor victime de drepturile
omului este un lucru pe cât de nobil, pe
atât de dificil. Pe de o parte cu cât mai bune sunt succesele
organizaţiei, cu atât mai mulţi petiţionari se adresează.
Pe de altă parte cu cât mai importantă şi mai cunoscută
devine organizaţia cu atât mai mare devine numărul adresărilor
şi sporeşte responsabilitatea fiecăruia pentru serviciile prestate
beneficiarilor. În condiţiile, în
care organizaţia nu a dispus de resurse speciale pentru activitatea
clinicii juridice, întreţinerea activităţii acesteia a trezit
mari discuţii, contradicţii şi chiar conflicte în sânul
organizaţiei. Se părea mult mai simplu pentru noi să
renunţăm la recepţionarea plângerilor individuale, procedând la
„căutarea” acestora prin analiza presei[2]
şi organizarea vizitelor de documentare. Aceasta ne-ar fi eliberat mai
multe resurse umane şi financiare pentru a scrie rapoarte, a organiza
activităţi de promovare a organizaţiei, dar în acest caz
Comitetul nu avea să fie Comitetul Helsinki.
Trebuie să recunosc că
personal m-am opus acelor tendinţe şi am păstrat pe cât a fost
posibil activitatea clinicii juridice. În primul rând pentru că noi facem
acest lucru mult mai bine decât alte organizaţii. Chiar în comparaţie
cu structurile statale (cum ar fi procuratura şi CpDOM), noi am avut un
anumit strat de beneficiari, care puteau şi care au fost protejaţi
doar de Comitetul Helsinki. Numărul
şi diversitatea cazurilor câştigate la Curtea Europeană a Drepturilor
Omului de şi, prin Comitet este o dovadă elocventă a corectitudinii
strategiei Executivului CHDOM. Noi trebuie să renunţăm la
acele activităţi, pe care le pot face alte structuri sau
organizaţii şi să concentrăm eforturile noastre asupra
acelor activităţi pe care nimeni nu le poate face mai bine decât noi.
Pe lângă cele menţionate activitatea clinicii juridice mai
serveşte şi drept sursă puternică de informaţie asupra
stării de-facto a lucrurilor şi direcţiei proceselor în
societate. Nici mijloacele mas-media, nici vizitele de documentare nu pot
înlocui informaţiile, sentimentele şi îngrijorările
fiecărui individ, care se adresează la Comitet, pentru că are o
problemă şi pentru că noi am rămas pentru el ultima
speranţă că va obţine dreptate.
Aşa cum am menţionat
trebuie să menţinem clinica juridică în rândul priorităţilor
Comitetului, analizând periodic activitatea acesteia, rezultatele
obţinute, elaborând criterii de selectare a petiţiilor admisibile
şi sistematizând rezultatele sub diferite aspecte. Clinica juridică
este un instrument efectiv în monitorizarea, promovarea şi protejarea
drepturilor omului, trebuie doar să convingem şi donatorii ca acest
gen de activitate să fie susţinut şi financiar într-un mod
transparent şi satisfăcător.
Monitorizarea
situaţiei privind Drepturile Omului în Transnistria
Aceasta este una din cele mai
importante preocupări ale Comitetului şi de fapt am putea să
constatăm că anume situaţia extraordinar de gravă a democraţiei şi
drepturilor omului în raioanele de Est ale Republicii Moldova, provocate de
diferiţi agenţi ale KGB-ului, iar mai târziu a BFI/FSB al
Federaţiei Ruse, în 1990, a motivat grupul „celor 5” să fondeze
Comitetul pentru Drepturile Omului în Transnistria, care mai târziu, la 23
aprilie 1993 a fost înregistrat la Chişinău cu numele: Comitetul
Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova.
Aşa dar monitorizarea,
promovarea şi protecţia drepturilor omului în Transnistria a fost o
preocupaţie permanentă a Comitetului de-a lungul anilor.
Este cunoscut faptul că pe
parcursul anilor o atenţie sporită a fost acordată cazului
„grupului Ilaşcu”, care în 2004 s-a încununat de succes, atunci când CEDO
a recunoscut că Federaţia Rusă şi
Republica Moldova se fac vinovate de violarea drepturilor la un proces
echitabil faţă de Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa, Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco şi
Petru Godiac şi a cerut eliberarea necondiţionată şi
imediată a acestora. Fără a exagera faptele vreau să afirm
că în anumite perioade doar reprezentanţii Comitetului Helsinki
insistau asupra faptului că grupul menţionat este un grup de
deţinuţi politici şi că drepturile lor sunt în
continuă violare. Azi bucurându-ne de eliberarea a 3 din cei 5
deţinuţi[3], trebuie să
constatăm că regimul care a uzurpat puterea în Transnistria şi
diriguitorii săi din federaţia Rusă, prin neglijenţa
demonstrată faţă de decizia CEDO, sfidează nu numai acest
mecanism regional, ci pune la încercare şi alte instrumente democratice
şi de drepturile omului. Se creează un precedent periculos şi
trebuie să recunoaştem că suntem obligaţi să nu ne lăsăm
pe tânjală, ci să continuăm acţiunile energice pentru
eliberarea deţinuţilor şi executarea Hotărârii CEDO în
raport cu acest grup.
Populaţia din Stânga Nistrului,
cei 4-5 sute de mii de locuitori, care au mai rămas acolo, s-au
transformat în ostatici ai regimului, în scut viu pentru protejarea celor 2-3
sute de lideri autoproclamaţi, agenţi ai structurilor secrete şi
făpturi ale tehnologiilor politice ruse. Omenii de acolo nu dispun de
instrumente politice şi juridice pentru aşi apăra drepturile,
iar acei mai curajoşi sau naivi, care încearcă să-şi
expună opinia în raport cu nedreptăţile de acolo sunt
forţaţi să-şi părăsească locul de trai
permanent, casele şi bunurile acumulate de-a lungul anilor. Se distrug
familiile, au de suferit copiii şi bătrânii. În aşa fel se
produc epurări etnice şi intelectuale, despre care Comitetul a
semnalizat cu îngrijorare nu o singură dată. Aşa de exemplu,
conform ultimilor date, publicate după pretinsul recensământ[4]
, reluate de „Reporter MD”, din care rezultă că la momentul
efectuării recensământului în Transnistria locuiau 550,3 mii oameni,
dintre care 1/3 moldoveni, 1/3 ruşi si ceva mai puţin de 30%
ucraineni. De menţionat
că, în conformitate cu recensământului din anul 1989, în Transnistria
locuiau 41,8 moldoveni, 27,5% ucraineni, 23% ruşi şi aproximativ 7%
alte etnii (evrei, ţigani, bulgari etc). Simple calcule arată
că, dacă în 1992 în Transnistria erau la evidenţă 725,3 mii
locuitori şi componenţa etnică menţionată mai sus,
atunci în perioada cât Teritoriul a fost
controlat de gruparea Smirnov-Antiufeev, acolo numărul etnicilor moldoveni
(vorbitori de limbă română sa redus cu circa 120 mii, al etnicilor
ucraineni sa redus cu 36594 locuitori, în timp ce populaţia de etnie
rusă a crescut cu 32867 locuitori. Acesta este rezultatul epurărilor
etnice despre care cu îngrijorare a vorbit Comitetul. Atrag atenţia
că epurările etnice în raport cu cele două etnii continuă
şi chiar s-au înteţit, mai ales după efectuarea pretinsului
recensământ, când s-au produs anumite schimbări în formatul de
negocieri şi alte schimbări promiţătoare în sensul
soluţionării durabile şi echitabile a conflictului
transnistrean.
Promovarea
drepturilor omului
Promovarea drepturilor omului, ca
şi monitorizarea lor, este unul din obiectivele de
bază ale Comitetului. Practica, resursele umane şi relaţiile instituţionale de
care dispunem îmi permit să afirm că
plusvaloarea adusă de comitet în acest domeniu nu poate fi
compensată sau adusă de alte organizaţii:
1.
Promovarea
democraţiei şi drepturilor omului prin organizarea de seminare, mese
rotunde, şi conferinţe de presă. Organizate de Comitet ele se
deosebesc prin stilul specific al CHDOM, prin interesul manifestat atât de
structurile statale, cât şi de organizaţiile neguvernamentale, prin
dorinţa acestora de a participa. Stilul specific al nostru constă în
aceea că întotdeauna am urmărit ca acei invitaţi la activitate
să primească ceva nou: o carte, un raport, un comentariu etc, iar
aceasta se dobândeşte prin alegerea chibzuită a temelor de
discuţie şi prin alegerea participanţilor. Noi nu am făcut
activităţi de dragul lor, sau pentru că trebuia să facem
conform planului, dar am făcut pentru că are nevoie grupul
ţintă sau societatea. Pe parcursul a doi ani au fost organizate 11
seminare, 5 mese rotunde şi 27 conferinţe de presă.
2.
Practica
arată că şi organizaţiile internaţionale
manifestă un viu interes faţă de activităţile
desfăşurate de CHDOM şi aceasta se dovedeşte prin
solicitările şi întâlnirile frecvente cu reprezentanţii
acestora. Noi de fiecare dată am folosit întâlnirile cu
reprezentanţii structurilor internaţionale sau regionale, pentru a-i
atenţiona asupra problemelor ce nasc îngrijorările noastre şi
a-i ruga pe ei să exercite presiuni asupra factorilor de decizie din
Moldova, pentru ca aceştia să respecte drepturile omului. Specificul
nostru constă în aducerea de fapte concrete monitorizate şi
documentate obiectiv şi imparţial. Asemenea practici trebuie de continuat, organizând de fiecare dată
ora informativă pentru colegii implicaţi la Comitet, pentru a
transmite ştafeta. Pe parcursul ultimilor doi ani conducerea sau
membrii Comitetului au avut peste 30 întâlniri cu reprezentanţii
structurilor internaţionale aici în Moldova şi 5 vizite de studiu sau
documentare în afara ţării, două dintre care în parlamentul
Germaniei şi Suediei.
3.
Publicarea de rapoarte şi distribuirea lor în public atât la nivel
naţional cât şi la nivel internaţional este deja mecanism
verificat şi efectiv. Aşa de exemplu a devenit o tradiţie
publicarea rapoartelor în cadrul Federaţiei Internaţionale Helsinki,
a rapoartelor anuale şi prezentarea rapoartelor la aşa foruri
internaţionale cum este Adunarea de implementare a dimensiunii umane al
OSCE la Varşovia. Practic din 1995 şi până în prezent
reprezentanţii Comitetului participă la eveniment pe diverse
tematici. În ultimul timp s-a stabilit o aşa practică când din partea
organizaţiei pleacă două persoane, una dintre care are
experienţă de participarea, iar cealaltă vine să o capete.
În următorul an sau peste un an acesta va deveni experimentat.
Această practică trebuie continuată şi pe viitor.
4.
Promovarea
drepturilor omului prin traininguri. Durata relativ lungă de activitate a
CHDOM şi consecutivitatea de care a dat dovadă a făcut ca la
Comitet să se acumuleze o bogată practică privind
necesităţile şi problemele cu care se confruntă diverse
structuri ale societăţii şi dispunem de o anumită
experienţă în acoperirea acestor goluri. În perioada de raportare au
fost organizate 18 traininguri pentru poliţişti, 4 pentru
angajaţii Ministerului Sănătăţii şi
Protecţiei Sociale şi 6 pentru reprezentanţii
societăţii civile. Importanţa celor din urmă creşte
datorită faptului că la ele circa 50% din participanţi au fost din Stânga
Nistrului. Se propune ca acest gen de activitate să fie susţinut în
continuare, axându-ne totodată pe veriga cea mai importantă în
dezvoltarea democratică - sistemul judiciar şi societatea
civilă. În acest sens sunt deja elaborate proiecte concrete şi chiar
sunt prezentate finanţatorilor potenţiali, sunt semnate contracte de
colaborare cu structurile respective ale statului: Consiliul Superior al
Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Centrul pentru Drepturile
Omului şi Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei
Sociale. Se duc anumite tratative şi ne aflăm la o fază avansată
în acest sens cu Ministerul Justiţiei.
5.
O
problemă serioasă, care merită toată atenţia
Comitetului rămâne a fi problema solicitanţilor de azil,
refugiaţilor şi a persoanelor intern strămutate din vina
politicii discriminatorii a Federaţiei Ruse şi a partenerilor
săi din regimul de la Tiraspol. Aici în afară de traininguri pentru
funcţionarii publici, legaţi de admiterea, stabilirea statutului,
plasarea la locul de trai şi de muncă, deservirea acestora şi
altele, mai rămâne a fi actuală problema returnării,
expulzărilor colective, care se mai practică. O atenţie
serioasă trebuie acordată procedurii de extrădare către
ţările unde se aplică tortura, tratamentul degradant şi
inuman, sau se asigură garanţii mai joase decât în Republica Moldova.
În acest context deseori suntem sesizaţi de organisme internaţionale
sau de structurile unor state pentru a ne expune punctul de vedere privind
situaţia unor persoane, eventuale victime ale abuzului.
6.
Promovarea
drepturilor omului prin publicarea materialelor educaţionale,
cărţilor, rapoartelor. În acest sens în perioada de raportare au fost
publicate 4 cărţi, 12 articole zeci de interviuri la diverse
studiouri de radio şi televiziune. Membrii Comitetului au participat la
zeci de lecţii publice în instituţiile superioare de
învăţământ şi în şcoli.
Protecţia
drepturilor omului
După cum am menţionat
aceasta este al treilea pilon al activităţii CHDOM. În
condiţiile de tranziţie circa 60-80%, iar în unele perioade
chiar 95% şi din populaţie,
din punct de vedere s-au aflat sub pragul sărăciei. Deaceea acordarea
asistenţei juridice gratuite păturilor social vulnerabile apare ca o
latură necesară a activităţii noastre - lucru recunoscut
atât de autorităţile statului, cât şi de organismele internaţionale. Pe parcursul
perioadei de raportare asistenţă juridică gratuită a fost
acordată la peste 5000 persoane, dintre care aproximativ 25-30% persoane
au fost în litigiu cu statutul sau structurile pseudo-statale din Stânga
Nistrului. Problema apare atunci când două persoane fizice depun cereri la
Comitet şi din cauza separaţiei responsabilităţilor apare
contradicţie. În acest sens propunerea este ca CHDOM să acorde
asistenţă doar victimelor abuzului, adică persoanelor care sunt
în conflict cu autorităţile statului şi nu dispun de instrumente
eficiente pentru a-ţi proteja drepturile. Însă asta ar însemna
că CHDOM apriori se apucă de cele mai complicate cazuri, care ar
putea genera conflicte de genul celor care au avut loc în anul 2005 şi
2006. Trebuie să decidem dacă suntem gata pentru a suporta în
continuare asemenea situaţii.
Corupţia
Mă voi opri la această
noţiune nu numai pentru faptul că sunt învinuit personal şi
pentru că suferă tot colectivul, dar şi pentru faptul că
noi avem ce spune la acest important capitol, de aceea participarea
noastră în activităţi şi proiecte legate de prevenirea corupţiei ar da o plus-valoare pentru
societate. Corupţia este un flagel
care afectează societatea în întregime şi în primul rând
păturile social-vulnerabile. Ea face ca cei bogaţi să
devină şi mai bogaţi, iar săracii să devină
şi mai săraci. Corupţia nu poate fi eradicată prin
măsuri sau activităţi episodice sau provizorii, pentru aceasta
este nevoie de unirea eforturilor întregii societăţi. Anume din
aceste considerente Comitetului împreună
cu alte 10 organizaţii neguvernamentale din Moldova a participat la crearea
Consiliul Consultativ pe lângă Centrul de Combatere a Crimei Organizate
şi Corupţiei, iar mai târziu şi la fondarea Alianţei
Anticorupţie. Trebuie să menţionez că la acel moment am
fost contactat de reprezentanţii mai multor ONG, care ne solicitau să
abandonăm această iniţiativă şi să
renunţăm la fondarea Alianţei anticorupţie. Indiferent de
poziţiile şi argumentele celor care ne îndemnau la acest abandon, noi
am ales calea de colaborare atât cu ONG-le care şi-au propus drept scop lupta împotriva corupţiei,
cât şi cu structurile statale de specialitate. Şi aici nu este vorba
doar de necesitatea de a participa la elaborarea legislaţiei relevante în
domeniul dat. O motivaţie în plus pentru aceasta mai serveşte şi
faptul că ţările donatoare oferă Republicii Moldova tot mai
multe granturi şi ajutoare, care pot stimula apariţia şi
dezvoltarea corupţiei.
Noi am considerat necesar să ne
implicăm în acest domeniu de activitate, deoarece lupta împotriva
corupţiei, deseori se transformă în luptă cu adversarii
politici, iar învinuirea de corupţie este foarte des folosită în
calitate de instrument pentru răfuială politică şi în
concurenţa ne loială.
O analiză efectuată din
alt punct de vedere arată că cele mai grave crime cum este
terorismul, corupţia şi violul sunt cel mai frecvent folosite
împotriva oponenţilor. Este de ajuns ca cineva să facă o
declaraţie de învinuire în acest sens pentru ca persoana sau
organizaţia vizată să decadă cu totul sau să
piardă dinamismul şi importanţa pentru un timp îndelungat.
Iată de ce estre important ca noua structură a Comitetului ţi organele
de conducere care vor fi alese azi, să orienteze şi mai departe
activitatea Comitetului aşa, încât să elimine orice suspecţie de
corupţie sau iregularităţi financiare în interiorul
organizaţiei-pe de o parte, şi să monitorizeze cât se poate de
aproape toate cazurile de acest gen, dar mai ales acelea, în care sunt destule
temeiuri de a considera că au implicare politică.
Starea extraordinară
a Comitetului
Imparţialitatea,
principialitatea şi consecutivitatea de care a dat dovadă
organizaţia de-a lungul
anilor nu le convine tuturor, deşi deseori anume acei care cu orice
preţ doresc distrugerea organizaţiei, mai târziu au nevoie şi
caută susţinerea noastră. Exemple sunt multe şi nu aşi
dori să mă opresc prea mult pentru a le enumera. Voi menţiona
doar că unii dintre aceştia doresc să o facă pentru
criticele pe care le aducem, alţii pentru rapoartele pe care le publicăm, iar în ultimul
timp se constată şi de acei care consideră că neutralizarea
unei organizaţii puternice precum este Comitetul Helsinki, le va oferi
posibilitate să iasă pe primul plan şi greşesc. Adevărul
este că pentru a te afla pe „primul plan” trebuie să munceşti
60-70 ore pe săptămână, să ai curaj să numeşti
lucrurile pe nume (sau cel puţin aşa cum le simţi) şi
să doreşti sincer să schimbi lucrurile spre bine.
Trebuie să recunosc că
situaţia în care se află azi Comitetul este una grea şi,
probabil Comitetul s-a aflat într-o
stare mai grea decât acum doar prin anii 1992, când o parte din membrii Comitetului au dispărut
fără urme alţii au fost arestaţi sub pretextul că sunt
terorişti, iar ceilalţi rămaşi în libertate au fost
nevoiţi să se refugieze pe malul drept al Nistrului sau în Ucraina.
Dacă însă atunci situaţia era mai clară şi se putea
vedea clar de unde vin ameninţările, acum metodele de lucru a oponenţilor
noştri au devenit mai fine şi ceea ce nu s-a reuşit să se
facă prin confruntare directă, se încearcă a face prin
diversiuni politice şi tehnologii mascate
moderne. Voi aminti că au trebuit ani în şi de lucru
neremunerat, pe cât de intensiv, pe atât
şi de periculos, pentru ca să
demonstrăm omenirii că suntem sinceri, curaţi şi, doar un
pic mai informaţi decât ceilalţi despre ceea ce s-a întâmplat şi
se mai produce în localităţile din Stânga Nistrului.
Suportul financiar a început să
vină la Comitet, doar după 1995 încoace, deşi primul suport
tehnic a fost de la Fundaţia Soros-Moldova. Mai mult ca atât, noi
niciodată nu ne-am avântat după granturi, ci de fiecare dată am
urmărit să producem transformările democratice în societate,
utilizând cu grijă şi eficacitate maximă fiecare cent, fiecare
bănuţ din donaţiile oferite nouă. Dacă urmărim cu
atenţie activitatea Comitetului şi strategiile lui, se poate observa că
de cele mai multe ori cu bani mici făceam lucruri mari.
Aşa se întâmplase că nu
noi am căutat finanţatorii ci finanţatorii ne-au găsit pe
noi, iată de ce învinuirea că eu, în calitatea mea de preşedinte
a Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova aşi fi
încercat să mituiesc Secretarul General al Comitetului Helsinki din Suedia o declar ca
neîntemeiată. Recunosc, însă că a fost o neînţelegere din
partea lui Robert Hardh a gestului meu, prin care am încercat să-l
susţin în clipa când, se părea că lui îi este mai greu ca mie,
un gest care-l poate şi trebuie
să-l facă orice creştin în raport cu semenii lui, cu atât mai
mul că, cu Robert ne cunoşteam şi îl consideram prieten, cu mult
înainte de demararea proiectelor comune. Tentativă de corupere nu putea
fi, nici din simplu motiv că nu era nevoie pentru aceasta. Proiectul implementat
datorită suportului financiar al SIDA, oferit prin Comitetul Helsinki
Suedez, era unul din cele mai reuşite proiecte în regiune, toţi
partenerii se mândreau de rezultatele acestui proiect şi tot mai des aveam
recomandări ca acest proiect să fie implementat la nivel regional.
Proiectul era deja contractat cu mai bine de 8 luni în urmă şi
bugetul era asigurat cu cel puţin 1,5-2 ani înainte. În sfârşit nu
poate fi vorba de tentativă de corupţie pentru că, sunt convins,
nimeni (nici Robert Hardh) nu poate să spună ce acţiune, sau
inacţiune i s-ar fi cerut în acest caz.
Evident că în aşa caz
apare fireasca întrebare: care ar fi scopul unor asemenea învinuiri în adresa
mea personală sau a Comitetului ? Analiza evenimentelor care s-au produs
până (dar s-au descoperit mai târziu) şi a celor care s-au produs
după evenimentul din Budapesta, arată că prepararea unor
tehnologii politice de defăimare a Comitetului a fost pornită cu mult
înaintea evenimentului din Budapesta. Doar mai târziu am aflat că
încă la 22 septembrie 2005, OLAF (o structură de investigaţie
din cadrul Comisiei Europene a pornit o investigaţie privind
iregularităţile financiare în Cadrul Comitetului Helsinki.
Această investigaţie a pornit în urma unei scrisori, expediată
de persoane apropiate Comitetului, dar care au „turnat” verzi şi uscate,
falsificând faptele în scopul defăimării preşedintelui
Comitetului. Chiar şi după ce OLAF a investigat şi s-a convins în
aceea că faptele expuse sunt eronate, aceste persoane au continuat să
distribuie informaţii false atât între partenerii noştri, cât şi
între donatori. Deja nu se mai punea accentul pe „tentativă de mită”,
se opera cu delapidare de fonduri, iar când s-a demonstrat că nici aceasta
nu corespunde adevărului, s-a purces la învinuiri că
organizaţia are structură nedemocratică şi că în
ea activează doar rudele şi prietenii Preşedintelui. Nu voi
comenta această insinuaţie, pentru că comentariile sunt de
prisos. Voi menţiona aici că la momentul scrierii prezentului raport
încă nu avem o decizie finală a investigaţiilor efectuate de
OLAF, ceea ce au recunoscut ei la momentul plecării din Moldova era
că nu există nici un dubiu vis-a vis de aceea că cele două
proiecte finanţate de Comisia Europeană au fost implementate în
deplină măsură şi chiar mai mult. Cât priveşte
aspectul financiar la acest moment încă nu avem careva rezultat final al
OLAF, însă pot afirma că nimeni la Comitet nu a primit bani
nejustificat.
O altă întrebare firească apare în
legătură cu auditul efectuat de compania „Ernst & Young Moldova”
la solicitarea fundaţiei “Eurasia”, care a finanţat proiectul
“Monitorizarea alegerilor”, în cadrul Coaliţiei 2005. Acest audit a pornit
încă în luna mai 2005, cu mult înainte de de evenimentul din Budapesta
şi rezultatele au fost prezentate doar la 13 ianuarie 2006, adică
după 8 luni de zile, deşi proiectul propriu-zis a fost implementat
timp de 6 luni. Atrage atenţia şi faptul că compania „Ernst
& Young Moldova” a prezentat raportul de audit doar după ce SIDA, care
a contribuit la formarea bugetului prin intermediul fundaţiei „Eurasia”, a
comandat un audit separat. De aici
deducem că prin voia lor sau nu, dar unii finanţatori au fost
atraşi în intrigile de culise cu mult înainte de evenimentul din
Budapesta, ultimul fiind doar o fericită ocazie pentru acei care urzeau
pânze pentru a bloca activitatea Comitetului.
„Bunefăcătorii” doar pe un scurt timp
s-au mulţămit cu declaraţiile de defăimare a Comitetului
care s-au produs în presă de două ori. Enigmatic, dar primul s-a produs la 24 noiembrie 2005, cu o zi înainte de ziua
când Comitetul Helsinki participa la
crearea Consiliului Consultativ pe lângă Centrul de Combaterea a Crimei
Organizate şi Corupţiei, iar a doua oară la 26 ianuarie 2006,
exact în ajun de adunarea de constituire a Alianţei Anticorupţie. Aceasta
şi alte fapte ne conving că centru de coordonare a intrigilor se afla
în Moldova. Întâmplător sau nu aceste
evenimente s-au produs în ajun de evenimentele anticorupţie rămâne de
văzut dar atrage asupra sa atenţia că declaraţia
Comitetului Helsinki Suedez a fost dată publicităţii înainte ca
noi să primim raportul final al companiei de audit, care în plus la
aceasta mai trebuia şi comentat, discutat.
Totodată trebuie să atrag atenţia Adunării Generale că
lucrurile nu sunt chiar atât de simple, cum ar putea să apară din
prezentarea mea. Actualmente în Moldova nu există anumite standarde care
ar fi general acceptat privind structura şi principiile de activitate a
unei ONG. Orice persoană care a intrat în încredere la finanţatori[5]
prin furnizarea informaţiilor subiective, poate să influenţeze
pozitiv sau negativ pe orice organizaţie făcând-o să prospere
sau să fie distrusă şi predată uitării. Mai mult ca
atât în ultimele 6-7 luni am simţit şi anumite alianţe contra
care nu sunt dorite, o alianţă a concurenţei neloiale din rândul
ONG. Aceasta este extrem de periculos pentru societate civilă încă
foarte slab dezvoltată în Moldova. Orice conducător de
organizaţie neguvernamentală, dacă va fi sincer va
recunoaşte că o organizaţie
care activează numai din proiecte (adică din granturi) este
supusă unor încercări foarte grele. Valorile mici ale granturilor,
care de obicei nu acoperă toate
necesităţile pentru proiect şi condiţiile grele şi
contradictorii ale diferitor finanţatori[6], pun organizaţia în situaţie ca 90
procente din resursele umane să se ocupe de activităţi nelegate
direct de scopul proiectelor sau a organizaţiei: tendere,
înregistrări, transportări, stocare de bunuri, evidenţă,
control etc , etc. Iată de ce în Moldova nu avem organizaţii influente,
pentru că ele sunt vulnerabile. Fiecare se pregăteşte pentru
cazul când va veni un control, dar schimbările în societate mai pot fi
şi mimate. Pe lângă aceasta organizaţia practic nu poate şi nu are dreptul să acumuleze
fonduri, iar pe de altă nici nu poate face aceasta pentru că în majoritatea cazurilor organizaţiei i
se cere contribuţia proprie (de la 10 la 50 procente). Lipsa de resurse
proprii face organizaţia vulnerabilă, dependentă de
finanţatori, iar critica adusă autorităţilor atrage
dorinţa de răfuială din partea structurilor statului. O asemenea
organizaţie nu poate să
asigure continuitatea activităţilor, în timp ce unii finanţatori
reţin rambursarea cheltuielilor cu câte 6 şi chiar 18 luni. Aşa
de exemplu, la momentul scrierii prezentului raport, CReDO şi Comisia
Europeană[7] datorează Comitetului
peste 15 mii Euro, deşi proiectul a fost terminat în decembrie 2004, banii
au fost achitaţi şi o bună parte a personalului pe proiect a
plecat. Apare întrebarea ce trebuie să facă managementul
organizaţiei în asemenea cazuri, de unde să acopere acest deficit
bugetar ?
Atrage asupra sa atenţia faptul
că după plecarea personalului din proiect Organizaţia poate fi
supusă controalelor, auditelor şi verificărilor ori de câte ori
doreşte finanţatorul sau statul. Spre exemplu din luna mai a anului
2005 şi până în prezent la Comitet au fost controale in continuu,
fiecare finanţator de câteva ori. Culme este că este atras sa
răspundă nu personalul care a primit banii pentru implementarea proiectului
ci actuala conducere a organizaţiei. Dar efectuarea a 5-7 controale
într-un an atrage eforturi (nu numai umane ci şi financiare) mari din
partea personalului organizaţiei, iar finanţatorii nici nu doresc
să discute despre o posibilă
compensare a cheltuielilor suportate suplimentar datorită controalelor
efectuate.
În aceste condiţii creşte
mult rolul organizaţiilor ce au drept scop dezvoltarea sectorului
neguvernamental, aşa cum este CReDO, însă această
organizaţie din păcate produce masterate implicându-se în sfera de
activitate a instituţiilor de învăţământ. Este clar că
asemenea activitate face CReDO mai
puţin vulnerabil, chiar îl favorizează, pentru că nu trebuie să
critice pe nimeni, nu intră în contradicţie cu nimeni şi
încă cuiva ii dă certificate sau diplome. Poate şi acest lucru
trebuie făcut, dar atunci CHDOM trebuie să se fondeze încă o
organizaţie. Folosesc această ocazie şi adresez directorului
CReDO oficial această propunere pentru ca moldova are nevoie de
organizaţii puternice şi rolul CReDO după cum îl văd acum,
rămâne aşa cum îl vedem şi 5-6 ani în urmă: să
faciliteze crearea condiţiilor de activitate şi dezvoltare a sectorului
neguvernamental, ân special din domeniul drepturilor omului.
Recomandări
Consiliul Executiv a analizat de mai
multe ori situaţia creată în jurul Comitetului şi azi o vom
analiza-o încă odată împreună cu dumneavoastră.
Consiliul recomandă anumite
schimbări structurale şi modificări la statutul
organizaţiei, care vor fi prezentate ulterior care, în viziune
noastră, trebuie să asigure orice donator că banii alocaţi
de ei vor fi gestionaţi în conformitate cu cerinţele fiecăruia,
cu standardele naţionale şi internaţionale de gestionare. Rolul
directorului executiv în această situaţie va creşte, însă
pentru a nu lăsa locuri de suspeciuni, pentru a garanta că
cerinţele contabile vor fi executate întocmai, se propune deasemeni
să fie introdusă funcţia de director financiar, care să fie
ales pe bază de concurs de către board.
Personal sunt convins că
asemenea transformări sunt necesare pentru a ridica credibilitatea în
faţa donatorului, însă cu risc mare ca organizaţia să
piardă mult din specificul pe care-l avea şi îl are, devenind în
aşa fel o organizaţie ordinară, care respectă doar forma nu
şi conţinutul.
Onorată asistenţă,
stimaţi colegi,
Am încă foarte multe de raportat, sunt
încă multe probleme la care aşi fi dorit să mă opresc,
să le pun în discuţie, însă sunt convins că colegii care
vor lua cuvântul mă vor completa, pentru ce le mulţumesc anticipat,
iar altele dintre ele vor putea fi discutate în mas-media, la viitoarele
seminare şi mese rotunde.
Vreau
să mulţumesc echipei cu care am lucrat pentru că au dat
dovadă de profesionalism şi insitenţă, iar membrilor
Consiliului Executiv le mulţumesc pentru consecvenţă şi
fidelitate drepturilor omului, pentru că nu s-au speriat să-şi
păteze imaginea şi nu au dat înapoi nici atunci când ne aflam în
pericolul de rămâne fără finanţatori. Un adevărat
apărător al drepturilor omului lucrează în primul rând pentru
idee şi apoi se gândeşte la bani. Aşa am lucrat şi am ajuns
să fim ceea ce suntem. Sunt convins că situaţia
extraordinară a Comitetului va fi depăşită cu succes
şi CHDOM îşi va recăpăta
poziţia de adinioară. Această convingere a mea este bazată pe fapte concrete, care vor
fi palpabile deja în luna iulie a acestui an.
Aşa
să ne ajute Dumnezeu !
Ştefan Urîtu,
Preşedintele CHDOM
[1] Spre exemplu,
după ce autorităţile autoproclamate la Tiraspol au deconectat
apa, energia electrică şi căldura din penitenciarul OŞC
29/8 din Bender, la Comitet au fost înregistrate 256 plângeri concomitent
[2] Se are în vedere
preluarea cazurilor fierbinţi, care se discută în societate şi
în afara ţării
[3] În rapoartele Amnesty International acest grup se numea
„grupul celor şase”, printre care se număra şi Vladimir Garbuz,
o persoană enigmatică, care în convingerea mea a fost infiltrată
ca provocator în secţia tiraspoleană Frontului Popular şi pe
baza mărturiilor false ale cărui a fost „întocmit” dosarul. V. Garbuz
a fost condamnat la 6 ani privaţiune de libertate şi eliberat
după 6 luni de detenţie fictivă, în condiţii mult prea legere pentru asemenea
„crimă”.
[4] Deşi nu avem
nici un temei să credem în corectitudine acestui recensământ, ne vom
baza pe rezultatele acestuia, din lipsa altor date mai credibile.
[5] Practica arată că mulţi dintre
finanţatori cu uşurinţă cred spuselor unor lideri de ONG,
chiar dacă acestea sunt departe de realitate. Pentru că există o
reuniune periodică a donorilor, orice invinuire sau opinie eronată în
adresa unei personae sau organizaţii ar putea avea effect
distrugător, pentru că persoana învinuită nu are drept de apel.
Mi bine zis nu există un mechanism care ar putea fi pus la dispoziţie
pentru asemenea situaţii.
[6] Pentru că fiecare finanţator are
condiţiile sale corespunzătoare statului din care vine, iar republica
[7] Credo este aplicantul
de bază pe proiectul „Consorţiu împotriva torturii”, finanţat de
Comisia Europeană.